Când ai plecat ..

 

   Când ai plecat,

   Ochii mei de lacrimi s-au umplut!

   Că te-am crezut,

   Tot ce eu aş  fi vrut.

     Hei,lume,lume

     Unde fugi aşa?

     De ce să duci cu tine şi dragostea mea?

     E o noapte pustie,

     Şi nici o auroră

     Pe cerul vieţii nu mi se mai arată.

     Tu ai plecat,

     Si chiar dacă am să te mai văd,

     Inima nu mi se va linişti vreodată.

    Speranţele-s o pleavă

    În vântul înmplării,

    Când tu nu-mi străluceşti

    Luceafăr înserării.

     Pun mâna şi trag perdelele.

     Dar văd un cer pustiu,fără lună.

     Tu ai plecat,cu omul vieţii drag.

      Nici greierii-n poiană nu mai sună.

      

     De ce-ai plecat,stau şi mă-ntreb în gând?

     Aş vrea să plâng,dar văd că lacrimi n-am.

      O disperare cruntă îmi cuprinde

      Ca o cangrenă,sufletu-mi nătâng.

   ,,Trenul s-a dus,luminile s-au stins”.

      O,noaptea asta tristă şi pustie!

      Un ceas,par-că durează cât trei,patru;

     Iar noaptea,cât o veşnicie!

     Şi,de durere,pieptu-mi bat,

     Din nou te strig pe tine!

     Şi iar mai plâng,şi-apoi mai sper

     La zile mai senine.

     Şi nici măcar un telefon

     De când ai plecat,nu mi-ai dat.

     Părea că pentru tine nici măcar nu mai exist.

     Unde e iubirea ce mi-ai arătat?

    Şi ploaia care cade lin,încet

    Si par-că nişte paşi se-aud;

    N-au cum să fie paşii tăi,o,suflet nedrept,

    Ce crud mi-ai dispărut!

    Pe vremuri,tu,eu; amândoi,

    Trăiam în viaţ-o fericire.

    Dar astăzi,totul s-a schimbat

   Într-o perfidă despărţire.

   Şi picături de ploaie rece

   -Mi cad,sacadat,pe sufleţel;

   Ceva mă-ndeamnă să te-aştept,

  Dar nimic nu se va schimba,de fel!

 Dar nici de-atâta nu-i nevoie,

 Ci numai să te simt aproape.

 Să fim mereu noi,doi luceferi

 Ce lin se oglindesc în ape.

 Ce noapte tristă,fără lună!

 Vâjâie-n suflet disperarea.

  Ajută-mă,o,Doamne sfinte,

  Iubirii să-i găsesc cărarea.