Când ai plecat ..

  Când ai plecat,
  Ochii mei de lacrimi s-au umplut!
  Că te-am crezut,
  Tot ce eu aş  fi vrut.

   Hei,lume,lume
   Unde fugi aşa?
   De ce să duci cu tine şi dragostea mea?
     

    E o noapte pustie,
    Şi nici o auroră
    Pe cerul vieţii nu mi se mai arată.
    Tu ai plecat,
    Si chiar dacă am să te mai văd,
    Inima nu mi se va linişti vreodată.

    Speranţele-s o pleavă
    În vântul înmplării,
    Când tu nu-mi străluceşti
    Luceafăr înserării.

     Pun mâna şi trag perdelele.
     Dar văd un cer pustiu,fără lună.
     Tu ai plecat,cu omul vieţii drag.
     Nici greierii-n poiană nu răsună.
      
     De ce-ai plecat,stau şi mă-ntreb în gând?
    Aş vrea să plâng,dar văd că lacrimi n-am.
    O disperare cruntă îmi cuprinde
    Ca o cangrenă,sufletu-mi nătâng.

   ,,Trenul s-a dus,luminile s-au stins”.
     O,noaptea asta tristă şi pustie!
     Un ceas,par-că durează cât trei,patru;
     Iar noaptea,cât o veşnicie!

     Şi,de durere,pieptu-mi bat,
     Din nou te strig pe tine!
     Şi iar mai plâng,şi-apoi mai sper
     La zile mai senine.

     Şi nici măcar un telefon
     De când ai plecat,nu mi-ai dat.
     Părea că pentru tine nici măcar nu mai exist.
     Unde e iubirea ce mi-ai arătat?

    Şi ploaia care cade lin,încet
    Si par-că nişte paşi se-aud;
    N-au cum să fie paşii tăi,o,suflet nedrept,
    Ce crud mi-ai dispărut!

    Pe vremuri,tu,eu; amândoi,
    Trăiam în viaţ-o fericire.
    Dar astăzi,totul s-a schimbat
   Într-o perfidă despărţire.

   Şi picături de ploaie rece
   Cad,sacadat,pe sufleţel;
   Ceva mă-ndeamnă să te-aştept,
   Dar nimic nu se va schimba,de fel!

   Dar nici de-atâta nu-i nevoie,
   Ci numai să te simt aproape.
   Să fim mereu noi,doi luceferi
   Ce lin se oglindesc în ape.

   Ce noapte tristă,fără lună!
   Vâjâie-n suflet disperarea.
   Ajută-mă,o,Doamne sfinte,
   Iubirii să-i găsesc cărarea.