Crâmpeie

 

         A fost o zi în viaţa mea
         Într-o verde primăvară,
         Când ,,dragostea” m-a părăsit
         Pentru a doua oară.

         O aşteptam să vină iar,
         Sub florile de tei.
         Dar noaptea s-a lăsat,iar eu
         Nu-i văzui ochii ei.

         În acea noapte-am adormit
         Sub un falnic stejar.
         Iubire,de m-ai părăsit
         Nu pot trăi-n zadar.

        Dar m-am trezit,şi am văzut
        Că încă singur sunt.
        Să nu fiu trist,atunci mi-am zis
        Şi-am început să cânt:

        Dacă te-ntreabă cineva,
        Iubirea ce-i pe-acest Pământ,
        Tu poţi să-i spui că-i trecătoare,
        Ca frunza purtată de vânt.

        Degeaba te încrezi,iubito
        În dulci vorbe de amor.
        C-ai s-o păţeşti şi tu odată,
        Şi ai să vezi că ele dor.

        Poţi chiar să suferi viaţa toată
        De chinul amintirilor,
        C-aveai o dragoste curată
        Pe care l-ai lăsat cu dor.

         De cazi mereu în negre gânduri,
         Poţi şti că nu eşti numai tu.
         Dar nu mai sufăr din iubire
         Fără să-mi mângâi sufletul.

         Nu merită viaţa asta
         Ca s-o trăiesc mereu aşa!
         Deci,hai să cânt,să-mi petrec viaţa
         Că am găsit şi dragostea.
       
        

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Amintiri

Când ai plecat ..

Am venit,am văzut,am învins odată