Iubire de toamnă târzie

 

      Iubire de toamnă târzie,

      Iubire de frunză de nuc,

      Când stele strălucesc în noapte

      Iubire,la tine apuc.

      Iubire,când noaptea se lasă,

      La porţile sânului tău,

      Tu cheamă-mă iute în casă,

      Să te sărut cu dor mereu.

      Pustii sunt garajele astea!

      Iar tu stai la numărul doi.

      Şi toamna îşi cerne doar bruma

      Ca un fel de speranţă peste noi.

      E totul pustiu şi tomnatic.

      Lumină-i la fereastra ta.

      Iar inima-mi,ca pe jăratic

      Se zbate de iubirea ta.

      Pustii sunt garajele astea

      Şi totu-i pustiu împrejur,

      Doar noaptea,respirând,şopteşte:

  ,,- Vreau veghea ei astăzi să-i fur!”.

     Doar tu mai exişti pentru mine

     În nopţile astea pustii,

     Şi iar îmi găsesc drum spre tine

     Ca inima să mi-o mângâi.

     Luceafărul vieţii mele

     Şi farmecul de a trăi,

     Tu,ce eşti steaua dimineţii,

     La pieptul meu vei străluci.

     Porni-v-om spre off-road în grabă

     Şi îi vom da un trist ocol,

     Cu inima rece şi tristă,

     Cu sufletul pustiu şi gol.

     Când farurile ni s-or stinge în noapte,

     A mea vei rămâne pe veci.

     Te ador,iubito,nu mai plânge,

     Să nu fim doar suflete reci.

     Iar noaptea ca floarea de crin,

     Noi în maşin-o vom petrece.

     Cu capul pe umărul meu,

     Timpul,ca visul va trece.

     Pe urmă,orice ar veni,

     Te voi iubi ca viaţa mea.

     Locurile astea pustii

     Vor străluci prin iubirea ta!

     Din nou o dimineaţă ne va prinde,

     Ca pe doi adolescenţi cu ochelari;

     Pătrunde-vom iubirea,şi destinul

     Şi vom străbate munţii seculari.

     Şi toamna se revarsă-n seara asta,

     Ca nimb de auroră peste noi.

     Vei fi de-cum,în veci de veci cu mine

     Ai dragostei,şi ai garajelor eroi.

     Şi totul ce-i pustiu în noi şi-n lume,

     În noaptea asta neagră va pieri!

     Iubirea doar va dăinui în viaţă,

     Prin ea,la tine voi veni.