Mi-ai refuzat iubirea din inimă curată
(Cu drag,lui A.S.)
Simt ploaia cum îmi joacă printre plete
Ca o mângâiere a unei mâini de fată.
Curând, tristețea nopții mă cuprinde.
Nici stelele azi nu mă mai desfată.
Prin lumi de gânduri surde,nu-mi mai găsesc hodina.
Fugit-am de acasă, chiar stând mereu pe loc.
Mi-e dragă iar femeia,m-a prins din nou rugina,
Și nu mai am în viață un minim de noroc.
Când blânda înserare din nou mă- mbrățișează,
Îmi mai aduc aminte de pietrele din zid;
Nu-s chiar până la ceruri,dar ele calea-mi curmă,
Și drumurile vieții de-acum mi se închid.
Mi-e sufletul ca plopul,când iarăși frunza-i cade,
Stau părăsit și singur, afară-n albul crud.
Azi pot să fie-n Ceruri atâtea constelații,
Nici cântecul de păsări,de-acum nu-l mai aud.
De-ai fi din nou cu mine,o,stea de dimineață,
Să-mi mângâi pleoapa ninsă de-a somnului puteri,
Ah! Cum de nu-mi încap în inima-mi de gheață
Când se apropie iar ai morții soli fideli?!
De ce mai părăsit în câmpul plin de stele?
Cum ai putut să-mi întinzi mâna cu mânie?
Stăteam și mă gândeam să nu calc pe vreuna dintre ele;
Dar am distrus-o chiar pe cea dedicată ție.
Ce stea să-ți mai ofer acum,iubito?
Cum pot fără flacăra privirii tale să. trăiesc?
Doar inima mi-a mai rămas întreagă.
De ți-o ofer,cu ce în lume viețuiesc?
Ai o inimă crudă,ca de vestală.
Mă tem,ca nu cumva stelele
din primul cerului să cadă
Asemenea unor prune coapte de Septembrie,
În palma unei fete ce trece pe stradă.
Totul e-atât de trist când nu te văd,
Și-al tău suspin,închis între buze,nu-l mai aud.
Dar vino iar, că vreau să fiu cu tine,
În drumul către zilele senine.
- scrisă pe 27 Septembrie 1998
Comentarii
Trimiteți un comentariu