Epitaf pasiunilor deșarte

 

   Unii-au căutat plăcerea,

   Țel suprem al vieții lor.

   Dar,acoperi uitarea

   Farmecul plăcerilor.

   Alții-au vrut ca ei să fie

   Cei puternici pe Pământ.

   N-au văzut că viața trece

   Ca frunza spulberată-n vânt.

   Oamenii,vor să câștige.

   Să adune ban cu ban.

   Nu se uită,că la urmă 

   Tot ce au rămâne-n van.

   Există mulți ce vor să fie 

   Cu-aureolă de profeți.

   Și-n rai mai zac sfinți de mândrie,

   Că-s mulți fanatici și procleți.

   Vreau ca în viață cât trăi-vom,

   S-ajungem în mileniul trei.

   Să alungăm din inimă trufia,

   Și să-i facem casă dragostei.

    Și dacă viața asta crudă

    E obligatoriu s-o trăiesc așa,

    Nu uit că fără muncă și iubire 

    Nici cerul rouă n-o să dea.

   De ce atâtea legi bizare

   Să ne constrângă doar la rău?

   De ce,cu-atâta nepăsare 

   Uit de ce-mi face bine mai mereu?

   

   Nu mai dorim constrângeri și.                   precepte,

   Ci liberi să trăim și să sperăm.

   În inimi,și în viața noastră 

   De-acum iubirea-i suveran suprem.

   De ce această frământare fără rost

   După dreptatea ce-a murit?

   Decât să mă consum atât,

   Mai bine-i spun: adio;și-am fugit!

   Nu vreau moartea nimănui.

   Nici măcar pe-a ,,Țapului",

   Dar nici legi care s-atârne

   Tinerețea-n cui.

   Câtă vreme lumea mai urăște,

   Și mai sunt în viață întristări,

   Chiar de-am și intra pe poarta fericirii,

   Totuși am rămâne fără primăveri.

   

   În lumea asta circulă liberă multă prostie.

   Viața asta mult s-a-ngreuiat.

   Prețurile mult ne mai sufocă,

   Și trăim o viață cum nu ne-o mai  dorim cu-   adevărat.

   Noi nu avem suflete de fiară,

   Suntem oameni,întocmai ca voi.

   Azi de ce ne scoateți iar afară

   Câtă vreme ieri ne priveați ca pe niște              eroi?

   Oricâți dușmani în viață or să fie,

   Eternă moarte,în viața lor nu da!

   Rămână doar un cântec și o frunză,

   Purtând pe-un bob de rouă dragostea?

  scrisă la 15 Decembrie 1997