Singurătate învinsă

 

Până când,singurătate,
Sub un chip de vultur sfânt,
Sfâşii inima din mine?
Dă-mi mai bine un mormânt.


Până când,pierdut cu firea
Mă-nnegresc ca tras prin fum
Şi mă-ntreb de ce în viaţă-mi
Nu e şi-al iubirii drum?


 Până când rămân,ca Iuda,
 Spânzurat de-un gând obscur?
 Sunt pe cer atâtea stele
 Când e inima de-azur!


 Pănă când tot rabd şi sufăr?
 N-am iubire,n-am nimic.
 Aura cumplit mă doare.
 Grâul nu se face spic.


 Până când pe-un vârf de munte,
 Înlănţuit m-ai judecat
 Ca să pier,ca ispăşire
 Pentr-al nu ştiu cui păcat?


 Nu sunt Prometeu,şi pace!
 De ce,Zeus,m-ai legat?
 Poate crezându-mă tare,
 Inutil m-ai confundat?


 Dar nu,tu eşti zeu,stăpâne.
 Şi nu muritor ca eu.
 De ce dai singurătăţii
 Dorul din sufletul meu?


 Lasă-mă să gust iubirea.
 Să ştiu că-i numai a mea.
 Lasă-mă,din cerul cu stele
 Să-mi aleg frumoasă stea.


   - scrisă la 31 Octombrie 1996


 
  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Amintiri

Iubire de toamnă târzie

Am venit,am văzut,am învins odată